Este un taraf de tip familial, înființat de bătrânii Ion Streaţă (starostele) şi soţia sa, Elena, Romică, fratele bătrânului Ion Streaţă, cărora li s-au alăturat copiii lor, Ionela şi Emil, mai târziu nepoții și soțiile acestora.

Mama Leana cânta la chitară şi din gură. Ionela, fiica, cânta ţărăneşte, autentic, cu sensibilitate, asemenea unei veritabile creatoare de folclor. Emil, fratele său, a fost mereu o figură aparte în grup. Vestimentaţia modernă, din piele neagră, pe care o purta de obicei, te făcea să crezi că-n cutia viorii duce o mitralieră… Numai când începea să cânte simţeai valoarea rapsodului popular, care deşi absolvise Şcoala de Artă „Cornetti“, cântă ca-n bătătura tatălui său din Ohaba.

Nea Ionel, starostele, a iubit vioara de mic. Din dorinţa de a avea una, a luat caucul de la fântână, i-a pus sârme drept corzi, iar la arcuş, păr din coada boului, aşa a avut prima „vioară“. În timp, a ajuns să fie un foarte bun viorist, cunoscut şi solicitat la nunţi în toată ţara, dar şi un colecţionar de viori. Avea la un moment dat 11, printre care una semnată Guarneri, una-Gasparo d’Assalo din 1590 şi o copie după Maggini.

Povesteşte că „la o nevoie“ a vândut o vioară cu 2000 de lei şi într-o săptămână a răscumpărat-o cu 3000. A vândut şi haina de blană a soţiei ca să poată cumpăra o vioară tocmai din Hunedoara şi toate aceste valori erau în casa lui nea Ionel din Ohaba.