a

Răsfăț cu bucate și invitație la bal de Dragobete, vineri la Poiana Mare

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj onorează cu bucurie invitația Liceului Teoretic „George St. Marincu“ Poiana Mare la evenimentul „Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români“, ce va avea loc vineri, 23 februarie 2024, ora 11:00, la Căminul Cultural din localitate.

Evenimentul „Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români“ este organizat de Liceul Teoretic „George St. Marincu“ Poiana Mare cu parteneri din Calafat: Liceul Tehnologic „Ștefan Milcu“, Școala Gimnazială „Constantin Gerotă“, Casa de Cultură a Municipiului Calafat, și cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.

Invitații regăsesc în program: Bal de Dragobete și suite de dansuri oltenești prezentate de Ansamblul folcloric „Drag de joc“ din Poiana Mare; dans etno pregătit de Școala Gimnazială „Constantin Gerotă“ Calafat, o scenetă realizată de Liceul Tehnologic „Ștefan Milcu“ Calafat, cântece populare oltenești în interpretarea solistei Emilia Glăvan, un moment instrumental susținut de elevul Dragoș Cîță.

Din decorul sărbătorii nu vor lipsi preparatele tradiționale reunite sub genericul „Dolju-n bucate“, ca fasolea bătută, racii umpluți, peștele prăjit, murături, dulcețuri și alte bucurii culinare pregătite cu mare drag și multă pricepere de gospodine din comuna Poiana Mare.