Este cea mai importantă sărbătoare rituală specifică etniei rudarilor din comunităţile doljene: Bechet, Bistreţ, Bârca, Desa, Piscu Vechi, Sadova, Ciupercenii Vechi. Obicei cu dată fixă, practicat la 23 aprilie (Sf. Gheorghe) şi la Ispas (Înălţarea Domnului Iisus Hristos), la 40 de zile după Paște.

Participă întreaga familie, care săvârşește acest ritual pentru însănătoşirea unuia dintre membrii săi sau pentru sănătatea tuturora. Sărbătoarea se ţine într-un loc curat: la pădure, de obicei, sau în gospodăriile proprii, după ce în prealabil acestea au fost curăţate. Se sacrifică un berbecuţ, neapărat de culoare albă, cumpărat fără tocmeală, cu respectarea unor norme stricte de curăţenie spirituală şi trupească. Mielul se frige la proţap după vechi tehnici nomade sau se fierbe la ceaun, după cum susţine că a visat să-l facă cel ce săvârşeşte ritualul. Un fel de predicator al rudarilor, pe care îl numesc şi popă, rosteşte de trei ori o rugăciune după care toată familia se aşează la masă. Nu se păstrează nimic din mâncarea rămasă, totul se îngroapă.