COSMA POPESCU – creator instrumente muzicale, Terpezița

a

Cosma Popescu, zis Bărăitaru, s-a născut în 1935, într-o familie de țărani din comuna Terpezița. Tatăl său, poreclit Bărăitaru, lucra fluiere, dar era și un bun interpret, fiind nelipsit de la hora satului și de la spectacolele date de fluierașii din comună. Pe când avea 5-6 ani, Cosmiță a primit de la tatăl său o ocarină din lut, adusă de la târg, pe care în scurt timp a spart-o. De dragul copilului, Bărăitaru s-a apucat să meșterească alta, cu lut adus din apropiere, din dealul Puica, unde, pe vremuri, era si apă termală vindecătoare de reumatism. A încercat de mai multe ori, cu încăpățânarea țăranului oltean, până a reușit. A făcut și un tipar din ciment și așa s-a mai născut un meșteșug în Terpezița, pe care l-a preluat mai târziu și Cosma. Viitorul meșter a făcut și carte, devenind învățător, iar în timpul liber făcea ocarine. Ca să poată perfecționa instrumentele, între anii 1950-1954 a absolvit Conservatorul Popular „Cornetti“, clasa corn. Aceasta l-a ajutat să poată acorda perfect ocarinele si să devină un bun interpret. În cadrul școlii unde îsi desfășura activitatea, zeci de elevi de-ai lui Cosma Popescu au învățat să confecționeze ocarine și să cânte la ele. După 1990, instrumentele sale au intrat în standurile de vânzare din Muzeul Satului și în magazinele „Muzica“ și „Yamaha“, ajungând astfel în toate colțurile lumii. Cu sprijinul Centrului Creației Populare Dolj, Cosma Popescu – Bărăitaru a expus ocarine și la Târgul Meșterilor Populari din Erkrarth – Germania, unde a mai fost invitat la încă trei ediții.

*Ocarină: instrument muzical de suflat, de dimensiuni mici, din argilă arsă, în formă ovală, cu mai multe orificii care emit sunete asemănatoare cu cele ale fluierului.