În trecut era o sărbătoare tradițională, cu dată mobilă, desfășurată în marțea a treia după Paște, la carea participau doar femeile, care construiau în aceasta zi cunoscutul țăst pentru pâine.

În Boureni, județul Dolj, „călcatul“ țăstului are loc după secerișul grâului, când femeile strâng pleavă de paie care, alături de câlți, balegă uscată și pământ dintr-un anume loc, reprezintă materia primă pentru facerea țesturilor.

Femeile se strâng într-o curte mare, mătură, împrăștie nisip fin și pun în mijlocul ei pământul adus, pe care îl înmoaie cu apă, îl amestecă cu pleavã, balegă si câlți și-l joacă de nouă ori cu picioarele. În acest timp spun glume, snoave și se mânjesc pe față cu pământ (ca să nu crape țestul).

După ce pământul a fost bine frământat, se fac mușuroaiele, se bat bine cu o scândură, se acoperă cu cenușă și se răstoarnă deasupra pământul pentru țest. Se bate cu mâna, i se dă forma, se modelează, și după pricepere, poate fi chiar decorat cu „șerpi“ și flori. Se găurește cu o coadã uscată de floarea soarelui și se lasă la uscat, sub soarele torid al câmpiei, până a doua zi. În acest timp, femeile mănâncă un ghiveci, fãcut în țestul vechi, preparat din toate legumele existente din abundență în timpul verii. Nu lipsesc vinul și țuica. Bărbații nu sunt lăsati să se apropie de locul cu pricina, femeile considerându-se superioare lor în această zi.