Marin Chisăr, zis Micu al lu’ Ion al lu’ Șarpe, s-a născut în comuna Goicea Mare în 1912. Avea doi frați mai mari, Ștefan și Tudor, care cântau frumos din gură și din fluier, la petreceri și la horele satului, însă doar Micu a dus în întreaga lume faima Chisărilor și a minunatului cântec românesc. Între 1934 – 1936 face armata în Bucuresti, Alba-Iulia si pe Nistru, ca grănicer. În 1941 pleacă pe front, cu fluierul în raniță. Emilia Comișel și Ilarion Cocișiu i-au înregistrat primele balade: „Corbea“, „Căpitan Gheorghiță“ si „Voinicel Oleac“. Însuși Constantin Brăiloiu a lucrat mult cu el, impresionat fiind de repertoriul său muzical și de darul deosebit de a cânta la fluier, caval și cimpoi, instrumente pe care și le construia singur. În 1952 a fost convins de Florea Cioacă să se angajeze la Ansamblul „Ciocârlia“ din București, unde a rămas până la pensionare. A cântat alături de cei mai mari soliști ai țării, dar cu Gheorghe Zamfir a avut o relație specială. Din 1971 a început o serie de turnee cu celebra formație a artistului, cu care a colindat Europa, Australia, America de Nord, Orientul. A avut și un taraf propriu cu care dădea spectacole în țară și cânta la nunți. Pentru întreaga activitate de interpret și mesager al folclorului muzical românesc, primește premiul Fundației Culturale „Ethnos“ (iunie 1994). În septembrie 1994 cântă pentru ultima oară, la Paris, la nunta lui Gheorghe Zamfir. A murit pe 24 noiembrie 1994, lăsând urmașilor iubitori de folclor sute de cântece, izvoare nesecate de la care aceștia să-și poată potoli setea de frumos.