A învățat patru clase primare la zi și sase la fără frecvență și a fost îngrijitor la școala din sat. Prin anii 1952 – 1954 a învățat și meșteșugul cojocăriei de la Stănică Cojocaru, un unchi de-al său.
A început să lucreze prin 1972, mai mult iarna, când nu e de lucru la câmp. Făcea cojoace, pieptare, căciuli cu cercuri, cu urechi și căciuli obișnuite.
Al lu’ Rogoz (așa îl știau cei din sat și din împrejurimi) era foarte căutat până prin 1980 și avea mult de lucru. „Acum lumea se îmbracă cu haine de la magazin, mai fac cojoace numai pentru ciobanii din zonă și câte-o cocoană mai vine de la oraș cu blăni de vulpe pentru căciuli“, spunea meșterul cojocar, necăjit că meșteșugul lui se pierdea în fața abundenței și diversității produselor de fabrică.