Zis Ionel al lu’ Tănase, Ion Mustețea s-a născut pe 21 decembrie 1921. A învățat cinci clase și, de mic copil, a lucrat cu tatăl său, Tănase Marin Braloștițeanu, la făcut cruci. Spunea că a moștenit din familie mesteșugul cruceritului, dar l-a și învățat de la alți cruceri, căci prin 1929, în satul său erau 27 astfel de mesteri, cel mai vestit fiind Nițu Melinescu. Lucra cruci de pod, stâlpi de mormânt, troițe, pistornice, crucițe, chiar și tronuri (sicrie), pe care le vindea sau le dădea la schimb în târguri la Cernătești, Bărboi, Grecești, Stăncești, Bălăcița, Plenița, Oprișor, Cujmir, unde iar era târg, și se întorcea acasă când „fârșea“ marfa pe care o vindea pe bani și pe produse.

Crucile de punte erau mai mici și mai simple, pistornicele erau făcute din lemn de păducel negru, „primul mărăcine de pe pământ“, după spusele meșterului.

Cel mai mult îi plăcea să facă troițe de mormânt, fiindcă erau mari și le putea picta frumos. Le făcea din lemn de stejar, gorun sau tufan. Cele mai multe erau însă din lemn de gârniță, așa știa el că scrie în Scriptură.

În 1932 a „văpsit“ prima cruce, la un rămășag al tatălui său cu Vasile Budică. De atunci a pictat sute de cruci. Prin 1996 o terminase și pe-a lui, pe care, într-un interviu cu muzeograful Paul Pleșa, o descria astfel: „Sus de tot e Mântuitorul Hristos și îngerul, păzitoru’ și veghitoru’ lui Iisus. Serafimii sunt fără trup, numai ochi, și sunt în slujba Domnului. Și ierafimii (heruvimii) la fel. Câmpul e cu flori, că Mântuitorul e veșnic. Maica Domnului e la picioarele lui, cu pruncul, că ea e dătătoare de viață. Sfântul Ioan Botezătorul, că e numele meu. Aci e calu’ și pe cal sunt eu. Calul mă va duce pe calea Raiului sau a Iadului, după faptele mele. Jos de tot, pe pământ, e Adam, primul om. El era un om bun; Eva l-a înșelat și așa am rămas înșelați toți.“ S-a stins în februarie 1998.