Prin excelență o sărbătoare a fertilității, Dragobetele este ziua constituirii perechilor păsărilor nemigratoare care au iernat aici și care în această zi se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează și încep să-și construiască cuiburile. Păsările care nu se împerechează în ziua de Dragobete rămân fără pui până la Dragobetele următor.

Asemenea păsărilor și pe oameni este bine ca această zi de 24 februarie să nu-i prindă fără pereche, altfel ziua prevestește singurătatea pentru întregul an în derulare.

De aceea în satele românești, fetele și băieții se primeneau și trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiți pe parcursul anului. Dacă timpul era favorabil, porneau în cete spre pădure, unde culegeau primele flori ale primăverii, pe care fetele le puneau la icoane, fiindcă erau bune „la farmece” pentru îndrăgostiți.

Spre prânz fetele se îndreptau în fugă către case, urmărite fiecare de câte un fecior (de regulă cel pe care-l îndrăgeau). Dacă își prindea aleasa băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, aceasta fiind pecetea legământului de dragoste pe întregul an. De aici și zicala populară: „Dragobetele sărută fetele!”

Prin proiectul Dragobetele – Sărbătoarea dragostei la români, o echipă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj merge în fiecare an, pe 24 februarie, la Băilești, pentru a observa prin ce manifestări pune în valoare Casa de Cultură „Amza Pellea” această sărbătoare a dragostei la români.